Folosesc poza asta, care e una dintre preferatele mele din vacanta pentru ca ma transpune fix in momentul ala frumos, la caldura, pe plaja, cu prietenii nostri si fetitele jucandu-se in nisip langa noi, pentru a aduce ceva mai putin superficial in discutie: transformarea. Poate e de la vreme, dar ploaia mereu, mereu mi-a adus bucuria sperantei infloririi, pe care imi doresc sa o impartasesc astazi cu voi.
Saptamana asta fac 35 de ani. Stiu ca inca sunt tanara, dar nu ma mai simt la fel de energica precum acum 10 ani. Ma simt insa, mult mai asezata, mai focusata, mai linistita. Parca incep sa invat cate un pic si despre rabdare. Uitandu-ma inapoi, nu pot sa cred cate experiente mi-a oferit viata, fie ele nemaivisat de frumoase sau neasteptat de grele. Ce stiu sigur, este ca minunatul cumul de experiente, mi-a dat sansa sa cresc in femeia de astazi. Iar pentru asta, n-as schimba nimic din trecutul meu, oricat de dureroase au fost unele episoade.
Nu cred ca exista lucruri gresite, subiecte tabu, secrete negre. Am ajuns, dupa ani de experiente, sa inteleg ca singura cale spre schimbare este acceptare, fara echivoc, a vietii in totalitatea ei. Cu bune, cu rele, dar mai ales, cu marele DAR al transformarii personale.
De fapt, imi tot repet un gand impartasit de Alain Cardon, mentorul meu: viata este un drum, iar pietrele de pe el nu sunt piedici, teste sau hopuri, sunt doar evenimente care ne dau sansa sa simtim ca suntem pe drumul nostru 🤍
Va imbratisez 💫
