Acum câțiva ani, am fost la o prezentare ținută de un tip care petrecuse ceva timp în Tibet, într-un fel de călătorie inițiatică. Ce mi-a rămas în minte – și încă mă bântuie – e ideea lui că spiritualizarea, în absența confortului material, nu există.
Zilele trecute, căutând scoici pe plajă, mă gândeam la localnicii. De ce respingem, instinctiv, ideea omului sărac și fericit, în aceeași măsură în care refuzăm să credem în cel bogat și trist? De ce, practic, busola fericirii noastre este mereu legată de ce avem – material?
Din propria mea experiență, a unui om care a avut de toate, dar și nimic, banii aduc confort. Atât. Cum zice vorba aia: e infinit mai confortabil să plângi într-o mașină de lux decât pe o bicicletă.
Fericirea, din ce-am înțeles eu până acum, vine din prezență și generozitate. A fi prezent te scapă de multe forme de anxietate și depresie. Iar generozitatea – altruismul – îți dă un sens profund. Pentru că bucuria, când o împarți, devine infinit mai valoroasă decât atunci când o păstrezi doar pentru tine.
Îmi amintesc o frază dragă, rostită la trecerea tatălui meu. Unul dintre preoți a spus despre el că era un om generos. Dar nu neapărat financiar, ci prin timp și prezență. Se uita la oameni cu adevărat interesat, oferindu-le – atât cât putea – toată atenția lui. Genul ăsta de lucruri ating oamenii în moduri în care nicio bogăție nu o poate face.
Sigur că știu – văzând, ne dorim. Știu că outfit-post-urile, pozele din vacanțe, creează dorință și uneori frustrare. Dar, din păcate, de multe ori, toate astea lasă în urmă un gol imens. Un gol pe care trebuie să-l umplem cu un sens mai mare decât satisfacerea dorințelor noastre egoiste.
Viața asta e despre frumusețe și iubire. Despre ce reușim să dăm, din tot ce-am primit. Fie că vorbim de ajutor financiar, atenție sau chiar talentul nostru. Suntem cu toții conectați. Și conștientizând asta, ajungem – inevitabil – mai aproape de fericire.
Iar de Paşte, vă doresc să găsiţi calea potrivită pentru a vă dărui cât mai împlinitor celor din jurul vostru, pe care îi apreciaţi cu adevărat.
Vă îmbrățișez, Paşte fericit!