Platforma de resurse pentru mai bine | Lalaland.ro

De vreo doi ani, am realizat că nu-mi reușește treaba asta cu setarea intențiilor pentru noul an. Ceva nu se leagă. Cum se poate, după o lună atât de agitată precum decembrie, să pot să mă adun, să-mi fac o recenzie a anului trecut și, în același timp, să stabilesc noile scopuri pentru anul nou? De unde atâtea resurse energetice și emoționale pentru a trece prin analiza și internalizarea ultimelor 12 luni, ca apoi să pot trage o concluzie, să fac un plan și să mă apuc de treabă? Pare absurd, pur și simplu.

Așadar, nu mi-am setat intențiile pentru 2025. În schimb, mi-am lins rănile. M-am gândit la modul în care toate încercările fizice și emoționale din ultimele luni m-au afectat. Mi-am luat un pic de timp să-mi plâng pierderile, să observ întreaga gamă cromatică a emoțiilor care m-au traversat și, cu îngăduință și acceptare, să fiu martoră modului în care am fost marcată și schimbată.

Spun mereu că trebuie să-i privim pe alții cu mare curiozitate. Dar pe noi? Nu-i normal ca, odată cu marile întâmplări ale vieții noastre cotidiene, să ne schimbăm? Prin urmare, pare logic ca, la început de an, să ne întrebăm cine suntem. Ce pasiuni avem anul acesta, unde ne doare, ce dorințe arzătoare avem, ce valori? S-au modificat acestea față de anul trecut? Și dacă da, cum?

Update-ul acesta al propriei imagini nu poate fi făcut pe repede înainte, în nebuloasa începutului de an. Îi trebuie timp, răbdare și compasiune. Apoi, abia după ce ne-am lămurit cum intrăm diferiți în noul an, putem să ne stabilim scopurile. În felul acesta, știm că vin dintr-un loc bun, le înțelegem motivația și știm că nu le vom abandona în două săptămâni. Pentru că sunt perfect aliniate noii noastre versiuni.

De fapt, în Egiptul antic, Anul Nou era asociat cu începerea inundațiilor anuale ale Nilului, care coincideau cu începutul sezonului de plantare și cu reînnoirea fertilității pământului. Aceasta avea loc în jurul echinocțiului de primăvară. Asemenea lor, înainte de reforma calendarului iulian, romanii antici sărbătoreau Anul Nou în martie. Martius, luna martie, era dedicată lui Marte, zeul războiului și agriculturii, și marca începutul sezonului de campanii militare și activități agricole.

Când e, deci, momentul oportun pentru a planta semințele viitorului nostru? În toiul iernii? Eu sunt sigură că nu.

Vă doresc, așadar, o primăvară bogată în idei, resurse și visuri. Vă doresc să facă primăvara cu voi ce face cu orice floare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Bine ai venit in universul lalaland!
Platformă de resurse pentru mai bine.

Hai să vorbim!

@2024 lalaland. All Rights Reserved.

Privacy Policy