La începutul acestui an, am primit o invitație neașteptată de la colega mea de la cursurile de coaching, Nicoleta. M-a invitat să particip la un eveniment inedit: o sesiune de kintsugi combinată cu coaching. Nu știam exact la ce să mă aștept, dar am mers cu inima deschisă.
Pentru cine nu a mai auzit de kintsugi, este o artă japoneză veche care presupune repararea obiectelor din ceramică sparte, lipindu-le cu lac amestecat cu pulbere de aur. Filosofia din spatele acestei practici spune că fisurile și imperfecțiunile nu trebuie ascunse, ci dimpotrivă, să fie puse în lumină, pentru că ele spun povestea obiectului și îi dau valoare. Într-un fel, este o metaforă profundă pentru viață: nu ne vindecăm negând rănile, ci asumându-le cu blândețe și transformându-le în frumusețe.
În timpul exercițiului, am fost invitată să fiu atentă la emoțiile care apar în timp ce sparg, lipesc și reconstruiesc. A fost o experiență aparent simplă, dar extrem de revelatoare.
Am observat că mă grăbesc foarte tare, că tind să fac lucrurile „să iasă bine” chiar și atunci când nu mai pot fi perfecte. Iar această nevoie de control și viteză mi-a arătat ceva esențial: că pot trăi toată viața cu lucruri „lipite”, cu imperfecțiuni care spun povestea mea.
A fost o lecție despre răbdare și acceptare. Mi-am dat seama că trebuie să îmi dau voie să simt suferința, să nu o evit, ci să o las să existe, așa cum lași lacul de aur să se usuce lent, până când prinde forma finală. La acel moment, eram încă la începutul drumului meu interior, iar exercițiul acesta a fost un pas profund înspre înțelegerea de sine.
Deși a fost o sesiune intensă, a fost și relaxantă, aproape meditativă. M-a reconectat la emoțiile mele reale, acelea care nu vin din gânduri, ci din trăirea prezentului.
Recomand cu drag să mergeți la aceste cursuri și să o urmăriți pe Nicoleta. Este o experiență nouă, o împletire delicată între arta lucrului cu mâinile și arta dezvoltării personale. Vă las aici profilul ei de Facebook. Îi puteți scrie direct pentru detalii despre costuri și organizare.
Uneori, nu e nevoie să vorbim despre vindecare – e suficient să o trăim, în tăcere, cu un ciob de porțelan și o dâră de aur.
Sursa foto: www.nicoletaneghina.com
