Când un film începe cu o conversație despre dragoste și bani, știi că nu o să fie o comedie romantică obișnuită. Materialists e exact despre asta: cum se amestecă sentimentele cu ambiția, cu frica, cu nevoia de recunoaștere.
E un film despre relațiile moderne, în care nimic nu e doar alb sau negru. Personajele sunt imperfecte, dar reale: femei care știu ce vor și bărbați care se ascund în spatele succesului. Mi-a plăcut că filmul nu judecă, ci observă. Cu umor fin și un strop de ironie.
Dialogurile sunt smart, montajul e impecabil, iar costumele… o poezie vizuală. Totul are o eleganță care amintește de filmele anilor ‘70, dar cu un twist actual. Materialists vorbește despre intimitate, vulnerabilitate și felul în care iubirea se schimbă atunci când o pui sub lupa pragmatismului.
Și acum o veste importantă pentru toate femeile care citesc asta: în film apare Pedro Pascal. Da, acel Pedro Pascal, the internet’s favourite daddy, protectorul preferat al lumii (și al timeline-ului nostru), omul care poate ridica ratingul unui film doar intrând într-un cadru. În Materialists, nu doar că arată impecabil, dar aduce exact mixul lui de ironie, vulnerabilitate și farmec care te face să uiți unde erai cu trei minute înainte. Dacă aveai nevoie de un motiv extra să-l vezi, ai primit unul.
Sursa foto: Imdb.com