Salon Golescu

lalaloves

Gastro Bar

Dacă m-ar întreba cineva care este localul meu preferat, prima recomandare pentru ieșit ar fi acesta. Salon Golescu este un restaurant-bar cu o terasă boemă așezată pe trotuar, geamuri largi care se deschid vara și băuturi care te fac să nu mai vrei să pleci. Dacă e seara, e vară și nu știm ce să facem, dăm o tură până la Salon Golescu unde, absolut fără excepție, ne întâlnim cu cineva cunoscut. Apoi, urmează ceva discuții lungi, pe terasă, unde multă lume sfârșește stând în picioare până târziu în noapte.

Salon Golescu este locul pe a cărui terasă am stat cu soțul meu, punând pe hârtie toate planurile noastre, în timp ce testam, pe rând, fiecare cocktail din meniu. Este locul în care am râs cu fetele ore întregi, simțindu-ne mereu în largul nostru. Când era Elina mică, îmi luam un cocktail și traversam strada în parcul de copii. Când se termina băutura, dar și energia Elinei, o puneam în cărucior, o adormeam și mă așezam pe terasă, unde îmi comandam prânzul. Este locul în care, în sfârșit, am putut să o duc pe Elina la un prânz, într-o duminică, să-i arăt și să-i dau să testeze gustarea mea preferată, mica mea plăcere vinovată, măslinele pane.

Salon Golescu, din punctul meu de vedere, este absolut unic în categoria sa. Este un loc de conversație, cu mâncare bună, cu o scenă socială foarte vie, fără ca muzica să acopere vreodată glumele. Este boem cum numai localurile din Paris pot fi și este, din fericire pentru noi, la îndemâna noastră, chiar în centrul Bucureștiului.

Instagram: @salongolescu

DESCOPERA MAI MULTE

newsletter

Bine ai venit in universul lalaland!
Platformă de resurse pentru mai bine.

Hai să vorbim!

@2024 lalaland. All Rights Reserved.

Privacy Policy

Bine ai venit in universul lalaland!
Platformă de resurse pentru mai bine.

Hai să vorbim!

© 2026 lalaland. All rights reserved